Taking too long? Close loading screen.

FĂLTICENI

Fulticeni si Folticeni, Târgul Șoldănești sau Târgul Șomuzului sunt denumiri vechi ce fac legătura cu actualul municipiu Fălticeni.

 

Izvoarele oficiale ne  dovedesc că întemeierea orașului s-a făcut la data de 8 august 1780, de către Ionița Bașotă, prin hrisovul Domnitorului Constantin Moruzi.

 

Surse mai vechi ne arată că prima atestare scrisă este din 15 martie 1490 iar a doua din data de 12 martie 1554, când Alexandru Lăpușneanu a dăruit moșia cu același nume Mănăstirii Moldovița.

 

În „Condica Visteriei No 23 pe anul 1824” apare numele Folticeni, cu asocierea familiei Focșăneanu.

 

Arthur Gorovei susține că așezarea este mult ancorată în trecut, deoarece vechimea ei se confundă cu satul Fălticenii-Vechi, despre care vorbesc documentele din secolul al XII-lea.

 

În secolul XIII iarmarocul de Sf. Ilie era notoriu în Europa.

 

Începând cu 1775, după răpirea Bucovinei, s-a înființat județul Suceava, având capitala la Fălticeni, după o scurtă perioadă la Rădășeni. In 1782, în prezența unei comisii austriece, delegatul Mânăstirii Moldovița declara că stăreția are în Moldova moșiile Fălticeni. 

 

În 1923 Fălticeni devine capitala județului cu același nume, urmând ca în 1929 să devină capitala județului Baia.

 

Între 1950 si 1968 a fost reședința raională din regiunea Suceava, iar în 1959 județul Baia se transformă în raionul Fălticeni.

 

După reorganizarea teritorial administrativă din 1968, Fălticeni devine parte componentă din județul Suceava, iar în 1995 orașul devine municipiu.

 

George Călinescu situa Fălticeniul între cele mai bogate tezaure spirituale ale poporului român, fiind al treilea oraș din țară ca număr de scriitori autohtoni. Raportat, însă, la numărul de locuitori, Fălticeni se situează pe primul loc în România din punct de vedere cultural.